Autor
Gabriela Dragomir
accountess.ro
Trendul bărbaţilor care poartă barbă a luat amploare şi în România.
Inspiraţi de moda lambersexual (‘pădurarul de oraş’), tot mai mulţi bărbaţi din România aleg să poarte bărbi impresionante, cât mai mari, şi cărora le acordă o îngrijire specială.
Indiferent de poziţia socială, această tendinţă masculină este în creştere. Dacă la acest moment, bărbaţii nu sunt taxaţi, nicăieri în lume, pentru barba pe care o poartă, altfel stăteau lucrurile la 1535.
Regele Henry VIII al Angliei, însuși purtător de barbă, a introdus o formă de taxare neobișnuită: taxa pe barbă. Barba era taxată în funcție de poziția socială a celui care își permitea să o poarte.
Ulterior, Elisabeta I, fiica regelui, a dispus taxarea pentru orice barbă lăsată să crească mai mult de 2 săptămâni.
În altă ţără însă, purtatul bărbii nu reprezenta un semn de distincţie socială, ci, dintr-o raţiune opusă, o lipsă de cultură, care trebuia sancţionată şi descurajată prin taxare. Este situaţia Rusiei, când țarul Petru cel Mare, din dorinţa de a moderniza Rusia, introduce în anul 1705 taxa pe barbă, prin care bărbații erau forțați să-și radă barba.
Cei care nu se supuneau acestei legi şi care deci doreau să își păstreze barba, aveau obligația de a purta medalii de cupru sau argint, special inscripționate, cu texte care atestau public că bărbile lor sunt ridicole, precum: „ Această barbă a fost taxată” și ”Barba este un accesoriu depășit”.
Poate din acelaşi raţionament, în Nevada este încă în vigoare o lege care interzice bărbatilor cu mustaţă să sărute femei.
Cert este că părul facial al barbaţilor a tot cunoscut perioade de interes, şi ţinând cont de istoria taxei pe barbă, acum când barba revine tot mai mult la modă şi când i se acordă o atenţie mai mare decât de obicei, ar fi interesant de ştiut cât ar câştiga România din taxarea ei, cum ar fi identificaţi contribuabilii în vederea achitării taxei. 🙂
Şi mai interesant ar fi de văzut câţi purtători de barbă rămân devotaţi trendului şi nu renunţă la ea, indiferent de valoarea taxei.
Pe cât de trăsnită sau inedită poate părea această taxă, nu ar trebui să ne surprindă foarte tare o revenire a ei în timpurile actuale.
Imaginaţia timpurilor noastre poate fi şi mai surprinzătoare.
În 2003 Noua Zeelandă a propus o taxă pe emisiile agricole, mai exact pe flatulenţa oilor şi a vacilor, pe motivul că aceasta ar contribui la apariția efectului de seră, datorită gazului metan eliminat în aer. Unele țări europene au analizat serios varianta introducerii acestei taxe, iar Irlanda și Danemarca chiar plănuiau introducerea ei, în ciuda protestelor fermierilor. Potrivit calculelor autorităților daneze, o vacă ar emite 4 tone de gaz metan anual, spre deosebire de media de 2,7 tone de dioxid de carbon emisă de un automobil. Rămâne de văzut dacă fermierii vor fi vreodată sancţionaţi pentru gestul nedelicat al animalelor pe care le deţin, cu o taxa pe emisiile agricole, care este în general considerată ridicolă.
Până la alte propuneri de taxe trăsnite! 🙂