Autor
Lina Suditu
accountess.ro
OUG nr. 114/2018 (publicată în MO din 29.12.2018 ) a adus câteva modificări în ceea ce priveşte stabilirea plafonului de 22.800 lei în funcţie de care persoana fizică datorează sau nu CASS în anul 2018 pentru veniturile din dividende, astfel:
ART. 170 – Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) – h) {…..}
e) venitul și/sau câștigul din investiții, stabilit conform 94 – 97. În cazul veniturilor din dobânzi se iau în calcul sumele încasate, iar în cazul veniturilor din dividende se iau în calcul dividendele distribuite și încasate începând cu anul 2018.
Acest lucru înseamnă că:
1. Persoana fizică nu datorează CASS şi nu are obligaţia depunerii Declaraţiei Unice pentru dividendele încasate în anul 2018 din dividendele distribuite în anii anteriori (2015, 2016, 2017).
Până în anul 2017 inclusiv, persoana fizică datora CASS pentru dividende dacă nu obţinea venituri din: salarii, P.F.A., etc., iar ANAF transmitea decizia de impunere pentru stabilirea contribuţiei la CASS.
2. Persoana fizică datorează CASS şi depune DU pentru anul 2018 numai dacă dividendele sunt DISTRIBUITE (prin AGA în 2018) şi ÎNCASATE în anul 2018 , iar veniturile încasate ≥ 22.800 lei.
3. În anul 2019 persoana fizică datorează CASS şi depune DU pentru dividendele distribuite în anul 2018/2019 şi încasate în anul 2019, dacă acestea sunt ≥ 24.960 lei.
Persoanele fizice care se încadrează la punctul 1 şi au depus Declaraţia Unică până la 31.07.2018, trebuie să depună RECTIFICATIVĂ. Suma de 2.280 lei plătită în contul CASS poate fi solicitată la restituire sau poate fi compensată cu contribuţia CASS datorată pentru anul 2019.
Într-un mediu legislativ permanent în schimbare, le recomandăm antreprenorilor care vor să-şi verifice instant situaţia financiară a companiei să testeze max-ba. Poate fi inceputul unei frumoase prietenii!