I. NOUTATEA
Începând cu 19 iulie 2021, angajatorii din Romania au obligația să își informeze noii salariații cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II).
II. BAZA LEGALĂ
Obligativitatea decurge odată cu publicarea Ordinului MMPS 585/2 iulie 2021, privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 64/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 712 din 19 iulie 2021.
Astfel, la litera M punctul 4, după litera c) se introduce o noua literă, litera c¹), având următorul cuprins: „c¹) să informeze angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat;”.
Obligația prevăzută la lit. M pct. 4 lit. c^1), vizează informarea salariaților prevăzuți la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, atât salariații sub 35 de ani (aderare obligatorie la Pilonul II), cât și salariații cu vârstă între 35-45 de ani (aderare opțională).
III. BENEFICII PARTICIPANT PILON II
- Nu sunt costuri suplimentare. Din contribuția socială (CAS) de 25% din salariul brut pe care angajatorul o reţine și o virează la CNPP, 3,75% sunt virați automat în contul de Pilon II;
- Posibilitatea de verificare în timp real a valorii cumulate în contul de Pilon II;
- Valoarea cumulată în contul de Pilon II îți revine la vârsta pensionării sau înainte, în cazul invalidității de grad I sau II nerevizuibil;
- În cazul decesului, banii cumulați în cont rămân moștenitorilor tăi legali;
IV. SCOP
- Modificarea legislativă are ca scop principal conștientizarea salariaților aflați la primul loc de muncă, respectiv cei care au obligația legală de a opta pentru un fond de pensii de Pilon II în primele 4 luni de la intrarea în piața muncii. În cazul salariaților care nu își aleg fondul de pensii la care să contribuie, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) îi va repartiza aleatoriu la unul dintre cele 7 fonduri de Pilon II.
- Salariații care nu se află la primul loc de muncă nu au obligativitatea să își aleagă fondul de pensii, ei fiind deja integrați în Pilonul II
V. SURSE INFORMATIVE SALARIAȚI
Lista celor 7 fonduri de pensii private se găsește pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară din România (ASF): www.asfromania.ro .
Dacă nu cunoști la ce fond de pensii contribui poți completa formularul https://asfromania.ro/scr/petitiiFP și vei fi contactat de administratorul fondului de pensii private la care ai contul personal.
Pe www.proprietardepensie.ro poți afla noutăți și beneficii pe care le ai ca participant la Pilonul II de pensii private obligatorii.
VI. SURSE INFORMATIVE ANGAJATOR
Având în vedere obligativitatea angajatorilor de informare a tuturor noilor salariați cu vârsta sub 45 de ani, fără să cunoască istoricul de muncă sau starea de apartenență la Pilonul II a noilor salariați, APAPR a pregătit un model de scrisoare pe care angajatorii o pot trimite tuturor salariaților: https://apapr.ro/wp-content/uploads/2021/07/scrisoare-angajatori-OMMPS-585.pdf
Aceasta îndeplinește obligația Ordinului 585 / 2021 și îndrumă salariații către site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru o informare corectă privind Pilonul II.
Specialiștii Accountess pe domeniul Resurse Umane vă stau la dispoziție oricând pentru mai multe detalii pe acest subiect.
Angela Stoica
HR Generalist