“Binele este alcătuit dintr-o cantitate infinită de lucruri mărunte, care, puse cap la cap, poate că vor reuşi să schimbe, până la urmă, lumea.” (Marc Levy)
Cum ar fi dacă fiecare dintre noi am face un gest frumos, fără a cere în schimb ceva, personal? Și să o facem nu doar la nivel individual, ci și la nivel de business-uri?
Pornind de la filmul “Pay It Forward” (pe care, apropo, vă recomandăm să-l vedeți), ne-am gândit la o inițiativă prin care să susținem alte companii și să creăm un efect de solidaritate, în mediul de afaceri.
În această perioadă de incertitudine, dacă ne sprijinim reciproc, putem răspunde mai bine la provocările pe care prezentul ni le aduce, în plan economic și social.
Așadar, pornim un “lanț” de fapte bune și ne dorim alături cât mai multe alte companii!
Oferim GRATUIT 3 pachete de Evaluare a riscului financiar
către 3 companii dornice să dea mai departe acest gest altruist.
Cum funcționează?
- Reprezinți un S.R.L. sau un S.A. și ai nevoie de o Evaluare a riscului financiar? Trimite-ne un email la contact@accountess.ro până pe 30.11.2020, în care să ne spui de ce îți dorești ca organizația ta să fie parte din această inițiativă și ce fapte bune poți face mai departe, pentru alte companii.
- 3 companii vor beneficia de câte o sesiune de consultanță de o oră cu doi dintre specialiștii Accountess. Reprezentanții companiei vor putea adresa întrebări din zona financiar-contabilă și fiscală și vor primi recomandări personalizate (îți vom solicita înainte de întâlnire câteva documente financiar-contabile, pentru ca specialiștii noștri să poată analiza în prealabil situația companiei tale la nivel financiar, fiscal și legal).
- Fiecare dintre cele 3 companii va transmite mai departe acest gest, oferind către alte 3 companii produse sau servicii gratuite din domeniul propriu de activitate. Și, astfel, “valul faptelor bune” continuă să crească.
Ne-am dori ca acest mesaj să ajungă la cât mai multe companii, așa că te rugăm să-l dai mai departe către cunoscuți, distribuind articolul în rețelele de socializare sau prin mesaje private.
Dacă reprezinți o companie și vrei să pornești la rândul tău o astfel de inițiativă, te încurajăm să o faci!
Îți mulțumim pentru implicare și dorința de a contribui la binele nostru, al tuturor!
Echipa Accountess
Contactează-ne