Un nou serviciu electronic este disponibil pentru contribuabilii persoane fizice și juridice: programarea online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal. Facilitatea a fost dezvoltată și implementată de Ministerul Finanțelor Publice, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și ANAF.
Serviciul de programări online este disponibil pe site-ul www.anaf.ro, la rubrica Servicii online, poziția 5.
Câteva informații importante:
- Contribuabilii se pot programa atât pentru întâlnirea cu un inspector ANAF, cât și pentru identificarea vizuală online în vederea aprobării înregistrării în Spațiul Privat Virtual.
- Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice se pot programa online la sediile Administrațiilor Județene ale Finanțelor Publice și la Administrațiile Sectoarelor 1 – 6 ale Finanțelor Publice.
- Contribuabilii vor fi primiți de funcționari fiscali în funcție de domeniul selectat:
> declarații fiscale persoane fizice;
> declarații fiscale persoane juridice;
> evidență de plătitor persoane fizice;
> evidență de plătitor persoane juridice;
> avize și autorizații (case de marcat);
> executare silită persoane fizice;
> executare silită persoane juridice;
> cazier fiscal;
> asistență contribuabili;
> evitarea dublei impuneri.
- Fiecare programare are alocate maximum 30 de minute, astfel că serviciul este dedicat aspectelor ce nu necesită mult timp pentru soluționare.
- În cazul în care contribuabilii întârzie sau nu se prezintă conform programării, aceștia vor fi preluați în limita timpului ce le-a fost alocat (în intervalul celor 30 de minute).
- Accesul în sediile instituțiilor este permis numai după luarea temperaturii, iar persoanele trebuie să poarte mască de protecție care acoperă gura și nasul.
Lina Suditu, Senior Consultant
www.accountess.ro