Autori
Corina Mitrică
HR & Payroll Manager
Anca Osăceanu
HR & Payroll Consultant

 

Vă prezentăm mai jos cum sunt definite veniturile din alte surse, cum se impozitează, în ce măsură se datorează contribuţii, în ce măsură veniturile din alte surse sunt şi activităţi independente şi cum sunt stabilite şi impozitate veniturile a căror sursă nu a fost identificată.

    ◊ Veniturile din alte surse includ tipurile de venituri neincluse în celelalte categorii prevăzute în Legea 227/2015 – Codul Fiscal.

În această categorie sunt incluse, însă fără a avea caracter limitativ, următoarele venituri:
a) prime de asigurări
a1)  veniturile obținute de către operatorii statistici
a2)  indemnizațiile pentru limită de vârstă
a3)   indemnizațiile lunare acordate persoanelor care au avut calitatea de sef al statului
b) câștiguri primite de la societățile de asigurări
c) venituri sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii și alte drepturi
d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial;
e) venituri obținute de persoana fizică în baza contractului de administrare
f) veniturile distribuite persoanelor fizice membrii formelor asociative de proprietate – persoane juridice
g) veniturile din activități, altele decât cele de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală, precum și activități agricole, silvicultură și piscicultură,
h) bunurile și/sau serviciile primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia;
i) suma plătită unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achiziționate de la acesta, peste prețul pieței pentru astfel de bunuri ori servicii;
j) distribuirea de titluri de participare
k) dobânda penalizatoare
l) veniturile obținute de cedent ca urmare a cesiunii de creanță,

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, în categoria veniturilor din alte surse, pe lângă categoriile menționate anterior, se includ și următoarele venituri realizate de persoanele fizice:
a) remunerațiile pentru munca prestată în interesul unităților aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și în atelierele locurilor de deținere, acordate, potrivit legii, condamnaților care execută pedepse privative de libertate;
b) veniturile primite de studenți sub forma indemnizațiilor pentru participarea la ședințele senatului universitar;
c) sumele plătite de către organizatori persoanelor care însoțesc elevii la concursuri și alte manifestări școlare;
d) indemnizațiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuțiilor privind desfășurarea alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale;
e) veniturile obținute de persoanele care fac figurație la realizarea de filme, spectacole, emisiuni televizate și altele asemenea;
f) tichetele cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relații generatoare de venituri din salarii;
g) venituri sub forma anumitor bunuri, servicii și alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foști salariați, și membrii de familie ai acestora, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;
h) sume rămase disponibile după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare și regenerare a pădurilor și a căror restituire a fost solicitată de proprietarii de păduri persoane fizice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare;
i) veniturile obținute de persoanele fizice sub forma bacșișului, potrivit prevederilor legale.

Găsiţi aici informaţia detaliată

 

     ◊

Impozitul pe venitul din alte surse – 10%

Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut pentru veniturile mentionate anterior, cu  excepția veniturilor prevăzute la  lit. l) – veniturile obținute de cedent ca urmare a cesiunii de creanță.

     ◊

Contribuția de asigurări sociale – 25%

Potrivit art. 137 din Legea 227/2015 – Codul fiscal, veniturile din alte surse nu sunt incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

      ◊

Contribuția de asigurări sociale de sănătate – 10%

Persoanele fizice care realizează venituri din alte surse și estimează că prin însumarea veniturilor  estimate a fost depășit plafonul, vor datora CASS în cotă de 10%, la o bază impozabilă lunară situată la nivelul salariului minim brut pe economie. Contibuția lunara valabila în acest moment are valoarea de 190 lei/lună.

     ◊

Activități generatoare de venituri din alte surse = activități independente ?

Activitățile ce generează venituri din alte surse este necesar să îndeplinească anumite criterii pentru a putea fi încadrate în categoria activităților independente, altfel aceste venituri pot fi asimilate veniturilor din activități dependente și se vor impozita asemănător veniturilor din salariii sau asimilate salariilor – art. 76- 82 din Legea 227/2015 – Codul Fiscal.

     ◊

Definirea și impozitarea veniturilor a căror sursă nu a fost indentificată

Orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor.

 

Într-un mediu legislativ permanent în schimbare, le recomandăm antreprenorilor care vor să-şi verifice instant situaţia financiară a companiei să testeze max-ba. Poate fi inceputul unei frumoase prietenii!