Potrivit Codului fiscal, cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1% pentru microîntreprinderile care:
– au cel putin 1 salariat cu contract individual de muncă cu normă întreagă
sau mai mulţi salariaţi cu normă întreagă ori cu timp parțial dacă fracțiunile de normă, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;

b) 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariați.
Astfel, o microîntreprindere cu 1 angajat cu normă întreagă va datora un impozit pe venituri în cotă de 1%.

Ce se întâmplă în situaţia în care angajatul se află în concediu creştere copil? Impozitul pe venituri se va calcula în cotă de 1% sau de 3%?

Pe durata concediului de creştere a copilului, contractul individual de muncă al salariatei/salariatului se suspendă, astfel că salariata/salariatul nu mai desfăşoară activitate în beneficiul companiei. În situaţia aceasta, în care activitatea salariatului este suspendată, mai sunt îndeplinite condiţiile conform cărora microîntreprinderea ar datora impozit de 1% (pentru un angajat cu normă întreagă)?

Salariat şi normă de muncă potrivit Codului Muncii

Potrivit Codului muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Tot Codul muncii stabileşte că norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate.

Însă, chiar dacă salariatul nu mai prestează muncă pentru angajator, pe durata concediului de creştere copil, calitatea sa de angajat cu contract individual de muncă cu normă întreagă nu este anulată.

Salariat potrivit Codului Fiscal

Potrivit Codului fiscal prin salariat se înțelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.

Condiția se consideră îndeplinită și în cazul microîntreprinderilor care au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi.

Pe durata concediul de creştere a copilului, contractul individual de muncă al salariatului se suspendă. Suspendarea contractului de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plătii drepturilor de natură salarială, şi nu anularea calităţii de angajat sau modificarea normei de lucru.

Angajatul aflat în concediu de creştere copil continuă să fie, potrivit Codului muncii, angajat cu contract individual de muncă cu normă întreagă, contractul fiind însă suspendat.

În perioada de concediului de creştere copil, salariatul  va fi pontat, iar în statul de plată va figura cu venit brut zero. De asemenea, în această perioadă, angajatorul va continua să depună Declaraţia 112 – Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.
Perioada concediului de creştere copil constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor de pensie şi a drepturilor pentru şomaj.

Perioada concediului pentru creşterea copilului, deşi contractul de muncă este suspendat, constituie vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate, potrivit OUG 111/2010.

Astfel, dacă potrivit Codului muncii, pe perioada suspendării contractului de muncă pentru creşterea copilului, persoana este considerată în continuare salariat, atunci microîntreprinderea va aplica cota de 1% pentru stabilirea impozitul datorat, chiar dacă acesta nu mai desfăşoară activitate, dar beneficiază de vechime în muncă pentru toată perioada concediului.

Mai mult de atât, în cazul microîntreprinderilor, în vederea stabilirii cotelor de impozitare, Codul fiscal stabileşte o singură condiţie care se consideră îndeplinită pentru calitatea de salariat, aceea de normă întreagă sau echivalent al unei norme întregi. Codul fiscal nu face nicio referire la prestarea efectivă a activităţii ca o condiţie a stabilirii cotei de impozitare.

O microîntreprindere îşi poate desfăşura activitatea şi fără angajaţi. Cota de impozitare de 3% este stabilită pentru microîntreprinderile fără angajaţi.

Când contractul de muncă al singurului angajat se suspendă nu înseamnă că microîntreprinderea îşi va suspenda activitatea, astfel că nu există o relaţie directă între activitatea microîntreprinderii şi activitatea salariatului. Ca atare, facilitatea cotei reduse de 1% pentru microîntreprinderile cu unul sau mai mulţi angajaţi nu se acordă în raport cu prestarea propriu zisă a activităţii economice ci în vederea încurajării încadrării în muncă, a asigurării şi plăţii contribuţiilor sociale.