Am discutat de curând despre afacerile încadrate în categorii de risc fiscal, fie acesta scăzut, mediu sau ridicat. Am stabilit, în același timp, și care sunt cei mai importanți factori care pot crește riscul fiscal și cum putem să ne asigurăm că ne protejăm optim companiile de includerea în aceste categorii.

Top 7 factori care pot crește riscul fiscal al afacerii tale >>>

Așa cum bine știm, în cazierul fiscal al persoanelor fizice, juridice şi al entităţilor fără personalitate juridică se înscriu informaţii privind faptele sancţionate contravenţional sau penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară.

Prin excepţie de la aceste prevederi, faptele sancţionate contravenţional cu avertisment nu se înscriu în cazierul fiscal.

Vă amintim faptul că prezentarea cazierului fiscal este obligatorie în anumite situații, conform prevederilor legale in vigoare.

 

cazier fiscal obligatoriu

 

Dezvoltăm în continuare încă un subiect de interes major pentru proprietarii de afaceri care dețin deja business-uri încadrate într-o categorie de risc fiscal și pot avea în plan deschiderea de noi afaceri.

O primă întrebare care se adresează este: “Un proprietar care deține o companie încadrată în categorie de risc fiscal va avea următoarele companii înființate încadrate automat într-o clasă de risc fiscal?”

Vă oferim un răspuns scurt și unul lung. Răspunsul scurt este “Nu credem că acest lucru se întâmplă în mod obligatoriu.”

Răspunsul lung pleacă de la premisa că orice portofoliu de afaceri împărtășește din calitățile și din “neajunsurile” fiecărei afaceri în parte.

 

O analogie care nouă ne place, la Accountess, este următoarea: Așa cum nu ai lăsa un măr putred într-un butoi cu mere pe care vrei să le păstrezi pentru la iarnă, așa nu o să păstrezi în portofoliu afaceri care îți pot contagia în vreun fel tot portofoliul. Soluția este să identifici mărul putred și să îl desparți de merele bune.

În mediul de business, există soluții de remediere pentru aceste afaceri pe care le dez-atașăm, le repunem pe direcția bună și apoi pot fi reintegrate în grup fără niciun risc pentru restul portofoliului.

În mod concret, așa cum se întâlnește în practică, riscul fiscal se asociază cu un business iar dacă avem în piață două sau mai multe afaceri cu aceeași acționari, un indicator puternic de care instituțiile fiscale pot ține cont este clasa de risc fiscal în care este sau nu încadrată oricare dintre afacerile din portofoliu.

Sfatul nostru este ca orice business să își recalibreze direcția de mers în cel mai bun mod posibil încă dinainte de extindere, îmbogățirea portofoliului cu noi afaceri lansate sau cu noi achiziții și fuziuni realizate.

 

Cum se “curăță” cazierul fiscal al unei afaceri?

Așa cum este natural, lucrurile se petrec în timp, pe termen lung, cu măsuri cu impact pozitiv incremental. Nu există buton magic pe care consultantul fiscal să apese pentru a șterge cu buretele un trecut fiscal “cu noduri”. Și nici nu ar fi firesc.

 

Procedura scoaterii faptelor din cazier este detaliată la art. 6 din Ordonanța nr. 39/2015 privind cazierul fiscal.

 

 

Așadar, observăm faptul că trecerea dintr-o clasă de risc fiscal ridicat într-o clasă de risc fiscal mediu sau scăzut, se realizează în timp, prin măsuri menite să repare acțiunile care au dus la bun început la încadrarea în respectiva categorie de risc.

În urma ședințelor de lucru cu echipele noastre de consultanți, astfel de soluții sunt puse la dispoziția antreprenorilor și mai departe se pot implementa în mod optim și cu celeritate.

Repararea unui trecut care nu favorizează un business cere timp. Însă nu este un proiect imposibil. Dimpotrivă, este perfect fezabil atunci când ai alături de tine echipa de consultanță fiscală și financiară care poate înțelege unde s-au deteriorat anumite procese operaționale și cum pot ele fi repuse la loc în forma cea mai corectă.

La final, curățarea unui cazier fiscal se realizează în mod progresiv, prin identificarea cauzelor care au adus compania în acest punct, prin alegerea celor mai bune soluții de remediere și apoi prin implementarea acestora alături de specialiști cu experiență în domeniu. Este un drum important de parcurs. Însă drumul este mai ușor când echipa cu care te însoțești este cea mai potrivită.

 

Pentru servicii de consultanță fiscală, financiară și de afaceri, te invităm să ne lași un mesaj pentru a ne oferi câteva informații cu privire la modul în care te putem asista. Un consultant va reveni în cel mai scurt timp cu o propunere pentru prima sedință de consultanță împreună cu echipa cea mai potrivită pentru nevoia ta.

 

Succes maxim și afaceri pe profit!

 

Autor: Ana Cernescu, Managing Partner Accountess

ACCOUNTESS

Ne poți urmări pe Facebook si pe Linkedin pentru a rămâne mereu la curent cu toate articolele și materialele pe care le publicăm.